Profa de ecologie

  Da,poate parea ciudat,dar o sa scriu despre profa mea de ecologie din liceu...sau altfel spus(cu ajutorul Google) doamna Profesor Doctor Pavel Cornelia(nu sunt sigur ca asta era ordinea si ca nu omis vreun titlu).
In acele timpuri destul de indepartate ecologia era o materie care ma interesa doar cu putin peste media celorlalte(care nici ea nu era foarte ridicata),desi azi regret ca am ales pregatirea de tehnician veterinar in ultimii 2 ani de liceu in detrimentul celei de horticultor.
    Doamna Pavel era o persoana destul de autoritara si respectata in liceul nostru(ma indoiesc ca situatia s-ar fi schimbat) si pe langa traditionala metoda a catalogului-lasa coringenti in fiecare semestru si aproape in fiecare clasa,fara rautate,doar isi lua meseria in serios asa cum ar trebui sa o faca toti profesorii- mai avea si alte "atu"-uri:era ruda sau prietena apropiata cu directoarea liceului ,si daca era cineva obraznic isi permitea un gest sau o vorba nelalocul lor,il apostrofa fara intarziere verbal si fizic(imi amintesc un spit in fund incasat de Dragos,cel mai solid baiat din clasa).
   Umorul ei era perceput  diferit in functie de capacitatile pe care le aveau elevii:cei care nu erau intotdeauna siguri de media 5 il percepeau deseori drept un gen de umor negru,dar in schimb cei ce nu aveau "grija zilei de maine" in materie de ecologie il gaseau de bun gust si isi permiteau uneori sa rada cu pofta(dar nu cu multi decibeli).
Eu aveam un motiv special sa o simpatizez si cred ca datorita lui imi si amintesc din cand in cand de doamna profesoara:le spunea foarte des celor din clasa(uneori si din alte clase sau altor profesori) ca eu sunt cel mai inteligent dintre ei,desi recunostea si ea ca este o inteligenta un pic ascunsa si nu poate fi vazuta decat de ochi profesionisti...atunci cand facea afirmatii de genul asta era unul din singurele momente cand si potentialii corigenti isi permiteau sa rada,asumandu-si riscurile de rigoare.Cred ca a fost singura data cand o persoana de un rang superior evident(profesional si intelectual) m-a evidentiat in mod constant si sincer.Imi prezicea un viitor remarcabil(bine,nu de genul ca o sa ajung ministru sau altceva astronomic) si aici imi pare un pic rau ca am dezamagit-o...chiar daca mi-am dorit vreodata asa ceva,cu timpul experientele traite si perspectivele din care am inceput sa privesc viata mi-au schimbat optiunile si au adus ascensiunea profesionala undeva in coada listei.
  Cu toate astea,nu am beneficiat niciodata de un regim special din partea ei in privinta notelor(nu imi aduc aminte sa fi obtinut vreun 10,dar nici nu m-am luptat pentru "retrogradare") si nici nu eram exceptat de la glumele pe care le facea(doar ca nu aveau ca tematica intelectul).O alta veritabila amintire pe care am purtat-o cu mine mai peste tot aproximativ 5-6 ani a fost o porecla...ea a fost cea care mi-a spus prima data "Sobolanu' " desi nu am stiut niciodata ce conotatie sa ii dau-colegii din liceu imi spunea Sobolanu' sau Shoby iar dupa ce printr-o intamplare unul din prietenii din cartier l-a auzit pe unul din colegii mei utilizand a doua varianta,noul meu nume s-a raspandit si in cartier si dupa ceva timp mai ramasese aproape doar familia mea care ma mai striga Sorin.Bineinteles ca in folclor s-au născut si alte derivate: Shobo,Shoricel,Shoarece,Shobolingozaur s.a.m.d.
       Povestea s-a sfarsit cand,la intoarcerea din Spania,m-am aturat de toate apelativele si am rugat(sau am obligat,dupa caz) pe toata lumea sa imi zica Sorin sau... Bă! A fost un pic de munca,nervi,explicatii,un nas spart(nu al meu),dar pana la urma am reusit.
     Desi nu sunt deloc vanitos,nu imi place sa fiu laudat sau evidentiat,sa mi se acorde merite si alte chestii de genul asta recunosc ca aprecierile doamnei profesor imi faceau o mare placere si imi erau foarte de folos in acele vremuri(banuiesc ca majoritatea adolescentilor la varsta de 16-17 ani le place si au nevoie sa fie incurajati,sa fie remarcati in vreun fel).
  Cam aici se opreste "remeber" - ul meu despre profa de ecologie,cu regret ca nu mi-au ramas mai multe amintiri,cu regret ca atunci cand eram in tara nu mi-am luat timpul necesar sa o vizitez si cu inca o piesa in micul mozaic de persoane care au facut ca viata mea sa fie mai frumoasa si mai interesanta...

Claudia

            Cred ca cea mai buna descriere pentru Claudia ar fi sa spun ca este prima fata de care mi-a placut cu adevarat,sau cum spun majoritatea:m-am indragostit...eu inca nu am reusit sa definesc foarte bine termenul dragoste si ma feresc sa il folosesc.
     Bineinteles ca "dragostea mea" mea s-a consumat cu mult timp in urma,undeva pe la 13 ani...si s-a consumat neimpartasita;la vremea aceea nu gaseam foarte usor puterea de a intra intr-o discutie serioasa cu o fata,cu atat mai mult cu cat Claudia mi se parea dintr-o lume intangibila pentru mine.Ca sa incerc o descriere fizica,era o fata putin mai inalta ca mine,cu parul negru pana la umeri,subtirica,cu o piele alba(dar nu palida,mai degraba un roz fragil) si cu un zambet extraordinar de frumos si natural(din nefericire in ziua de azi cuvantul natural face tot mai rar parte din metaforele cu care sunt descrise fetele,chiar si la varste de 14 ani)...si bineinteles ca nu se machia.Mie mi se parea cea mai frumoasa fata de pe planeta(sau planete,in caz ca ar fi existat),dar o data i-am cerut parerea unui coleg despre ea si am fost foarte dezamagit:mi-a spus ca nu e draguta si mi-a insirat mai multe defecte(desigur, nu stia ca imi place de ea),iar eu m-am cam suparat pe el si n-am putut sa admit nici unul din defectele pe care le vedea el...mai tarziu,peste ani,ramanand oarecum in contact cu el,mi-am dat seama cat de diferite erau preferintele noastre.
     Am intalnit-o dupa vreo 4-5 ani de la absolvirea scolii generale(am omis sa spun ca am fost colegi) si avea un look foarte schimbat dar,in cele 15 minute petrecute in autobuz, tot m-a facut sa imi amintesc de toate noptile in care adormeam cu gandul la ea,de momentele nascocite de imaginatia  mea in care o tineam strans de mana ,de orele de matematica in care  o priveam indelung(eram varza la matematica si chiar daca eram atent la ora nu imi amelioram cunostintele,iar apoi profa de mate era una din profele care nu lasau coringenti pe vara)...ma gandesc ca poate Claudia e si motivul pentru care in liceu si facultatele notele mele la matematica au alternat de la 3 la 6(si nu...nota 3 nu era pentru copiat).
     Mai imi amintesc despre ea ca ii placea,in afara de matematica,si geografia,care era o pasiune comuna si ca mai avea 2 surori(cel putin),cu care nu semana decat fizic,ea fiind o persoana introvertita,linistita si usor timida,dar foarte sociabila in acelasi timp.
    Mi-ar placea foarte mult sa o revad intr-o zi,dar cred ca acest lucru este extrem de putin probabil,avand in vedere ca au trecut aproape 13 ani de la vremea in care eram colegi,faptul ca eu sunt in Franta nu o sa revin prea curand si faptul ca este varsta la care o buna parte din noi au deja familii ...dar cum eu am ramas cel putin la fel de visator ca pe vremea dinaintea primului buletin, o sa spun ca nu se stie niciodata...

Ovidiu

   Ovidiu este un tanar pe care l-am intalnit in primele zile de la sosirea mea in Franta.L-am cunoscut intr-o seara in care stateam la rand la Resto du coeur din Place de la Bastille.De cate ori am fost plecat in alta tara am evitat intotdeauna sa intru in vorba cu romanii,si mai cu seama acum cand ma gaseam intr-o situatie precara si vulnerabila.Totusi,Ovidiu mi s-a parut un un baiat linistit,putin dezorientat si m-am gandit ca ar putea avea o poveste interesanta pe care sa o ascult si poate sa il ajut cu ceva informatii.
   Era venit de 2 saptamani in Franta,cam in aceeasi perioada ca si mine si intr-adevar am putut sa il ajut cu informatiile.De fapt din acea seara am petrecut destul de timp impreuna...am dormit vreo 3 saptamani intr-o statie de metrou impreuna cu alti doi romani pe care i-am considerat "inofensivi". Dimineata stabileam locul intalnirii pentru masa de pranz,iar la pranz pentru masa de seara.Avea o ocupatie nu tocmai onorabila:"mendiant" in fata unei brutarii din centrul Parisului.Ce m-a uimit la el a fost ca nu bea aproape deloc si era foarte atent cu lucrurile personale,insusiri care sunt intr-o oarecare relatie de dependenta si pe care nu le-am gasit la multi romani cunoscuti aici .Venise din Italia,unde muncise o perioada obligat sa plece din tara de lipsa unui loc de munca si de faptu l ca nu putea cere ajutor nimanui.M-a impresionat povestea lui,orfan,crescut la casa de copii,linistit dar indraznet,vorbea un pic de engleza,iar in franceza nu prea stia sa spuna mare lucru.
     La vreo luna de zile de cand il cunoscusem a plecat inapoi in Romania cu avionul si probabil celebrii 300 de euro plus ce mai agonisise din "jobul" avut la brutarie...mi-a parut rau,pentru ca era simpatic si interesant,dar pe de alta parte a fost si o oarecare usurare,eu fiind o persoana destul de solitara si pun mare pret pe spatiul personal(ca e vorba de timp,loc,decizii sau liniste).

despre blog

    Am creat acest blog pentru a descrie in el persoane pe care le-am intalnit in anumite perioade din viata si cu care este foarte posibil sa nu ma mai intalnesc vreodata...desi mi-ar placea.Este,intr-un fel,o incercare de a pastra amintiri despre acesti oameni...despre imprejurarile in care i-am cunoscut,despre momente pe care le-am petrecut impreuna.O speranta de dimensiuni infime este ca acest blog sa fie citit de cei despre care am scris si astfel sa putem lua legatura din nou...
    Pentru mine fiecare om pe care il cunosc este special si de fiecare data cand cunosc o persoana incerc sa ii gasesc calitatile si lucrurile care imi plac la el\ea pentru ca sa il pot privi cu cat mai multa simpatie,iar defectele care sunt mai mult sau mai putin evidente le pun pe seama imprejurarilor in care traiesc,pe seama lucrurilor urate care li s-au intamplat la un moment dat in viata sau pur si simplu aspecte din viata lor pe care nu le cunosc sau\si nu le inteleg.Nu imi e usor sa fac asta,dar cred ca ma ajuta sa eliberez elementele negative in loc sa le acumulez si poate sa fiu pentru ei mai folositor si mai intelegator.Fiecare persoana este importanta si cred ca oamenii reprezinta ceea ce este mai de pret in aceasta lume in care valorile se schimba foarte rapid,si a-i pastra ca prieteni,cunostinte sau cel putin amintiri este singurul "lucru" cu care merita sa ne incarcam "bagajele".
   Cu siguranta nu o sa imi amintesc de toti cei care as vrea,dar fiecare dintre cei despre care voi scrie reprezinta o pretioasa parte din "tezaurul" personal...